Ultimul cuvânt

Preluat din presa net.

Nota noastra:

Remarcabil ca mai exista economisti ca Radu Golban care au o verticalitate nedispusa la compromisuri jenante. Episodul datoriei istorice a Germaniei fata de Romania este inca un moment care arata ce rol de tradatori de tara joaca clubul masonic de la BNR! Pentru ca cei care au evitat tot timpul discutia pe acest subiect, in ciuda dovezilor cat se poate de limpezi aduse de Radu Golban, au fost cei de la BNR (recte, in persoana lui Adrian Vasilescu), acompaniati, in talk-show-urile pe tema, de o sumedenie de trepadusi moi si speriati ca Liviu Voinea (economist apropiat de PSD), dar si de voci ca Niels Schneker. Ilie Serbanescu avea macar sinceritatea oarecum cinica sa constate ca pur si simplu Romania – adica BNR si autoritatile statului – REFUZA sa isi ceara drepturile inapoi de la Germania, pentru ca are postura de VASAL. Este ceea ce s-a intamplat si acum, cand toata discutia este omorata din fasa, la sugestia BNR, care informeaza secretos Parlamentul ca are noi date pe care, in mod cu totul ciudat, nu le pune la dispozitia opiniei publice.

Ceea ce se stie mai putin este ca aceasta datorie istorica a Germaniei fata de Romania se explica, foarte probabil, prin implicarea Martirului Mircea Vulcanescu in problemele relatiilor economice dintre Al Treilea Reich si Romania lui Antonescu. Ocupand deja o functie importanta in aparatul de stat, Mircea Vulcanescu a fost implicat in procesele esentiale de decizie in ceea ce priveste relatiile economico-financiare dintre Romania si deja-“aliatul” dominant, anume Germania nazista si in calitate de subsecretar de stat la Finante. Rolul sau politic a fost minim, insa rolul sau de negociator al intereselor romanesti a fost unul major si, prin contrast cu figurile de paie ale zilei de astazi (ganditi-va doar la Ialomiteanu, de pilda, care asteapta “lucruri bune” sa invete de la iluminatii de la BNR), absolut titanic, fara nicio exagerare.

Sa detaliem.

Asadar, Romania se afla intr-o relatie, practic, de vasal fata de Imperiul German. Parteneriatul economic era gandit sa transforme Romania in furnizor de cereale si petrol si in spatiu de jefuit pentru “aliatul” german. Cu optiuni geopolitice eronate, decidentii regimului Antonescu nu sunt in stare sa prevada toate siretlicurile germanilor si lucrul era pe cale sa se intample. Atunci intra in scena Mircea Vulcanescu, care nu doar ca salveaza interesele economice romanesti, dar le promoveaza atat de acerb si perseverent, incat Romania castiga, in cei cativa ani de subordonare fata de Germania, nu mai putin de 8 vagoane si jumatate de AUR!

Nu doar atat! Romania exporta cu zgarcenie toate bunurile strategice pe care nemtii le-ar fi vrut dar beneficiaza de importuri bune si necesare pietei interne; practic, toate conventiile economice se incheie in favoarea Romaniei; tot Vulcanescu se implica in cazurile Santierelor Navale Galati si in industria Malaxa, oprind un proces in derulare prin care acestea ar fi ajuns, practic, in proprietate germana! Ele vor ramane romanesti si vor produce la preturi optime pentru partea romana.

In mod concret, insusi Mircea Vulcanescu mentioneaza faptul ca, in afara celor opt (8) vagoane cu AUR pe care Germania le platise Romaniei, aceasta A RAMAS DATOARE ROMANIEI in sistemul de schimburi convenit:

“nemtii ne-au ramas si datori in balanta totala a schimburilor in R.M. (reich mark sau marca imperiala -n.n.)” [Vulcanescu, 1992; 14]. 

Si, mai departe:

“prin jocul dibaci al variatiilor reciproce ale valorilor schimbate, Romania a reusit sa importe substanta in valoare de 100 milioane dolari [care valoreaza mult mai mult decat dolarii de astazi din cauza inflatiei – n.n.] mai mult decat a exportat si sa faca, in acelasi timp, ca Germania sa-i mai ramana datoare cu o mica diferenta de valoare”.[Vulcanescu, 1992; 92].

“Mica diferenta de valoare” sunt, cel mai probabil, acesti 19 miliarde de euro.

Aceste raporturi negociate in interesul Romaniei au facut din tara noastra una din cele mai bine situate economic din timpul razboiului si imediat dupa. Practic, pe timpul razboiului nu a existat criza de alimente sau alte penurii, iar la final tara noastra era una din cele mai putin afectate – economic – de efortul de razboi si distrugerile acestuia! Mai mult decat atat, bunurile si banii luati de la nemti au fost folosite, conform aceluiasi Vulcanescu, pentru …pregatirea intoarcerii armelor catre Germania hitlerista. Si faptul ca armata romana a avut capacitatea sa participe la acest efort de razboi, scurtand cu luni bune de zile conflictul mondial, s-a datorat si acestui lucru. Este demn de subliniat asa ceva, pentru ca au existat unele voci care considerau ca datoria nu e “curata”, fiind o datorie a regimului criminal nazist. Iata insa de ce e foarte “curata” si iata la ce a folosit! Ca sa nu mai punem la socoteala ca e un adevarat tupeu obraznic sa mustri istoric intrarea Romaniei in sfera de influenta economica a Germaniei interbelice, dupa ce Franta si Marea Britanie, atunci, ne-au inchis pietele, lasandu-ne sa ne descurcam singuri in fata noului imperiu.

Iar datoria de 19 miliarde este doar un… mizilic, o frimitura, practic, din intregul castigat de Romania in acei ani, dar cei care ne conduc sunt mult prea slabi pentru a negocia macar si aceasta mica frimitura, atunci cand nu sunt de-a dreptul tradatori si agenti ai puterilor straine sau ai think-tankurilor de ganditori la mersul lumii! Dar un “mizilic” care iata ca ar reprezenta, practic, aproape echivalentul vestitului acord cu FMI, UE si BM, in urma caruia suntem obligati sa taiem salarii, pensii, sa distrugem sistemul sanitar si scoala si sa vindem TOTUL!

Morala?

Daca exista oameni animati de jertfelnicie, verticali, oricat de greu este contextul geopolitic, oricat de rele ar fi vremile si omul sub ele, jertfelnicia si dragostea de neam nu vor fi fara de roade. In conditiile de vasalitate fata de un “aliat” brutal si razboinic, Romania, gratie unuia ca Mircea Vulcanescu, a castigat nemasurat de mult, incomparabil cu situatia de acum cand, chipurile aliati cu parteneri care “ne vor binele”, suntem jecmaniti si jupuiti pe viu, fara anestezic sau, cum spunea presedintele deunazi, nemilos.

Sursa citate: Mircea Vulcanescu, Ultimul cuvant, Ed. Humanitas, 1992