Ca în fiecare toamnă, azi este sâmbata morților. Sunt la mormântul familiei.
Am șters cu mîna crucea de marmoră a străbunului meu. Am făcut un pas înapoi și mi-am atins fruntea cu degetele împreunate în semnul crucii.
Praful așternut de vînturi mi-a pudrat pielea și am simțit cum acel nevăzut fir de nimic se transformă în materie și leagă lumile apuse cu ființa mea venită aici să trăiască amintiri.
Am simțit că ajunge un singur deget să deschizi istorii, să cuntinui fraze nespuse și să fii acolo unde mâna mamei mai așteaptă o sărutare.
Vă știu trecutul fiindcă în mine cutreieră gândurile voastre. Îmi pierd temerea și mă supun voinței voastre de a mai fi, de a mai dăinuii, de a mai urca o dată scara ce ajunge înapoi la mine.
Așa, acum, toți, suntem un crez și mergem împreună mai departe.
