NUMELE

NOTE, GÂNDURI, ÎNSEMNĂRI

Autor : Christian Em. de Hillerin                                                                                                                            iulie 2013

NUMELE

Ce frumos sună: m-am născut de ziua mea. Am avut noroc să mă nască mama. Cel mai mare dar, a fost să am și tată.

Și iute așa a trebuit să mă deprind cu ceea ce se cheamă familie. Cât timp nu știam să scriu și să citesc, nu am avut griji. Dar de la o vreme am fost nevoit să știu cum mă chiamă și cine sunt. Cu „cine ești” a fost mai ușor și am fost împăcat cu chipul și prezența mea. Cu „cum te chiamă” lucrurile sau complicat.

Un nume greu de repetat. Nimeni nu auzea bine.

– Hitlerin, tu ești neamț?

– Nu, bunicu e francez.

– Ce, helerin e franțuzesc? Și ce, pe tine te-a făcut bunicu?

– Nu, tata, și îl cheama „de Hillerin” și acuma „Hillerin”.

– Deci tactu e român din Franța și nu se știe cum îl cheamă!

E greu cu oamenii care nu înțeleg. Hai să repet.

Bunicu a venit din Franța. S-a însurat cu o unguroaică. Au avut mulți copii. El spunea că e de viță veche. Ea spunea că e româncă. Tata se dădea că e neamț fiindcă făcuse armata cu ei. Îi plăcea să spună așa.

Când au venit rușii nu mai era bine să fi neamț. Dar nici francez.

Nu mai era bine să fi ceva sau cineva.

La biserică în Medgidia era botezat „de Hillerin”. În carnetul militar, la fel.

Bunicului lumea îi spunea – domnul conte. După o vreme îi ziceau francezul, apoi moșierul și la urmă, Hileriu.

După ce l-au scăpat de avere, pământ, case, bani, aur, nume, i-au scris pe cruce, Charles de Hillerin conte de Pressec.

Noroc cu mama care era ardeleancă. În familia ei erau oameni buni, muncitori. Cam băutori dar buni familiști. Păcat că unii nu știau ce spun dar nici ce fac și au ajuns deținuți politici. Așa s-a stricat și rădăcina ardeleneacă.

Și ce faci cu așa un nume, așa neamuri, așa origină nesănătoasă.

Am învățat să trec prin soare și să nu fac umbră, să vorbesc ce nu gândesc, să știu fără să întreb, să fiu eu și să nu fiu.

Am câștigat un pic de timp, ca să devin ce trebuia s-ajung.

Am înțeles că numele-i nimic. Că-n sânge-i scris și nu-i de șters.

Și-am spus copiilor mei, nu ești ce bei, nici ce mănânci.

Ești trup și suflet, de cum crești.

Nu mi-e rușine de ce sunt, nici mândru de ce n-am făcut

Dar sunt aici!

Și eu nu iert!

****************