NOTE, GÂNDURI, ÎNSEMNĂRI

Autor :  Christian Em. de Hillerin
martie 2011

Originea socială.

Tatăl meu Lulu, era tânăr șofer la ca
riera tatălui său la Medgidia. Fratele mai mare Emil era un fel de șef. Ca tata să nu-și cheltuiască banii de salariu în zadar, Emil îi reținea banii în păstrare. Cu timpul relația s-a stricat. Pe când transporta muncitorii cu camioneta, tata i-a răsturnat în șanț. Asta a pus capac, a fost dat afară și i s-au oprit și bani pentru stricăciuni.
Venise momentul să înceapă o viață nouă așa că a plecat la București unde locuiau surorile lui. A căutat servici și nu a durat mult până a aflat că se căuta șofer. S-a prezentat la adresa care era o casă impunătoare cu un gang care ducea din stradă în spatele casei. Acolo nu era loc de întors. Administratorul i-a arătat mașina doamnei. Doamna era o actriță la modă, bogată și răsfățată de societate. Mașina un Buick mare și lat, dea-bea avea loc pe gang.
– Dacă poți să o bagi și să o scoți fără să o atingi de tufe, ești angajat! Nu era floare la ureche dar avea destulă experiență așa că a fost imediat lăudat și angajat.
Cu uniformă elegantă și șapcă nu se putea spune că nu-i plăcea. A durat o vreme dar cum totul are un sfârșit, a fost luat în armată.

Aici a fost înrolat ca mecanic auto și nu după multă vreme nemții l-au trimis la specializare în Germania la uzinele Lanz. Aici se fabrica utilaj agricol, așa că Lulu s-a specializat și a fost trimis în țară unde la începutul războiului a fost concentrat la locul de muncă. Asta însemna că nu pleca pe front dar trebuia să asigure buna funcționare a mașinilor pe câmp pentru alimentarea frontului cu grâne.

Din 1938 era căsătorit și scăpase și de război.
A lucrat pe cont propriu și repara tractoare pentru moșierii timpului. Dar cum cu timpul moșierii ajungeau pe la canal sau în închisori, afacerile mergeau prost. De ce dispăreau moșierii? Păi noua clasă politică la putere era de orientare comunistă. Pământurile au fost naționalizate și cei ce se împotriveau erau declarați dușmanii poporului.
Trăiam vremuri tulburi, întunecate de actele de descreditare și intimidare a intelectualității. Țărănimea era sărăcită și fără pământ era neputincioasă. Oamenii politici cu alte orientări decât partidul comunist, dispăreau și cu sau fără proces ajungeau în pușcării de unde li se pierdea urma.
Familia mea era în pericol. Numele și originea franceză erau altfel decât marea masă. Tot ce era altfel era suspect. Charles era ginerele lui Mircea Vulcănescu, mort și el în închisoare.
Nici unul dintre noi nu făcuseră politică ba chiar unii au lucrat în securitate și poate asta ne-a fost salvarea.
Tata era acum angajat la uzina Semănătoarea. Avea carnet de maistru eliberat de uzina Lanz. Era în germană și nu prea era oficial. Cu toate astea fiindcă era bun profesionist a ajuns cu timpul la controlul de calitate a uzinei. Era exigent și corect ca un neamț. Mașinile cu defect erau refuzate și rămâneau în fabrică la reparat.
Seara când venea acasă mort de oboseală, la masă îi povestea mamei istoria zilei. Simțea pericolul tot mai eminent și știa că va trebui să aleagă între sabotor al producției sau neglijent în funcție. Cum dădeai tot prost se termina.
Fratele meu mai mare Gigi era în clasa zecea la liceul Cantemir. La începerea anului școlar aduceam adeverințe despre părinți. Tata ocupa funcția de inginer control tehnic.
Pe funcția de inginer și cu nume străin, asta era cam mult. A fost chemat la școală.
– Fiul dumneavoastră nu are origine socială sănătoasă. Școala este pentru fiii clasei muncitoare.
– Și nu mai poate să meargă la scoală pentru asta?
Soluția era să cuntinue la cursul seral. Dar pentru asta trebuia să fie în câmpul muncii.
Așa că tata ca să-l ajute și să-l aibă în grijă a intervenit și l-au angajat ca ajutor de strungar la el la fabrică.
Munca era grea pentru un tânăr în preajma majoratului. Seara după ce mânca ceva pe fugă mergea la școala serală. Nu mai avea contact cu colegii din vechea clasă. Noii colegi erau muncitori ca și el, numai că ei nu făceau școala la zi din cu totul alte motive.
Stătea pe gânduri și nu putea pricepe. Tata era la fabrică, muncea normal și atâta vreme nimeni nu spusese nimic. Nimic care să-l facă să fie altfel decât ceilalți. Iar originea socială era aceeași ca a colegilor lui. Și acum originea nu mai era bună. Să fi fost tata chiabur, moșier sau boier din aceeia care au asuprit poporul? Bunicul a murit sărac, noi eram cam sărăcuți dar eram o familie normală. Oare numele ăsta al nostru să fie de vină? Mătușa tanti Janna zicea că bunicul era conte! Și ce mai este și asta. Oameni de viță nobilă! Oameni de altă origine socială!
Dar noi, noi nu eram la fel ca ceilalți?
Tata vedea cu îngrijorare că sănătatea copilului se degrada.
–    Domnule inginer șef, eu nu am studii, nu sunt calificat, nu sunt plătit mai bine și fiindcă am funcția asta de control, nu înseamnă nimic. Vă rog dați-mi altă muncă și adeverință de muncitor.
–    Tovarășe Hillerin, dar ai o funcție importantă, ai o răspundere, nu poți să pleci.
–    Domnule inginer, pot să muncesc oriunde vreți și fac orice dar dați-mi adeverință de muncitor.
Cu adeverința de muncitor calificat la locul de muncă s-a prezentat la școală. Fratele meu și-a reluat locul în bancă alături de foștii colegi.
Și uite așa un conte era fiu de muncitor. Dar în catalog numele era tot ăla și originea socială sănătoasă sau nu, nu stătea în o adeverință ci îi era scrisă pe fruntea transpirată. Iar când te uitai la el îl vedeai cu coloana vertebrală dreaptă, muncită dar nu frântă.
Tata era mândru de el, fiul cel mai mare, acum învingător.
Eu cu zece ani mai mic, am fost ferit de prostia suprimării sociale. Eram fiu de muncitor. Și nu numai atât. Eram în clasa a cincia la același liceu. Profesorul de mate m-a chemat la meditații după orele de curs. Pentru cei mai slabi la învățătură erau binevenite. Pentru noi copii de muncitori meditațiile erau obligatorii.
Așa am priceput că clasa muncitoare devine clasă conducătoare.
Și deși nespus, am înțeles că originea socială, fie bună, fie rea, tot nesănătoasă rămâne.
*****************