DE CE?
Note , gânduri, amintiri.
De ce ?
Autor : Christian Em. de Hillerin
ianuarie 2000
Întrebarea este oportună și nu i-am găsit încă răspunsul.
Acum 20 de ani am început să strâng datele legate de istoria familiei mele fără să mă gândesc la ce voi face cu ele. Erau date de care aveam nevoie în acțiunile în instanță. Erau întrebări despre evenimente demult trecute, acum neînsemnate dar care dădeau un sens trecerii timpului.
Puse cap la cap m-au făcut să înțeleg mai mult decât mă întrebasem.
Și acum, ce să fac cu toate astea. Cele mai multe sunt despre cei dispăruți. O dată cu ei viața ce au dus-o s-a stins, s-a consumat, a devenit uitare și nu mai are legătură cu nimeni. Rude, prieteni, case, avere, amintiri, fotografii, toate nu mai sunt.
Floarea pe care o udai zilnic. Părul copilului pe care-l mângâiai cu dragoste. Prietenii pentru care păstrai sticla cu vin. Obiceiurile respectate de cei ce te îndrăgeau. Și scrisorile din sertar, paginile sfințite cu lacrimi de emoție, acum maculatură.
Și tot ce a fost atât de important, acum nu interesează pe nimeni. Am adunat imagini acum golite de suflare, am strâns speranțe și dureri acum neștiute. Teancul de hârtie din fața mea mă deprimă fiindcă mă copleșește și nu știu ce să fac cu ele. Este tentant să le dau din nou viață. Dar cum și cînd?
În curând voi fi și eu o foaie în plus peste mormanul de boarfe și vechituri pe care copiii mei le ard, să facă curat în casa celui ce le-a adunat degeaba.
Întenția de a le valorifica mă face să mă gândesc la o monografie, un ROMAN. Încep să mă bucur la gândul ăsta. Dar știu că nici nu pot și nici nu am încercat vre-o dată. Cui să transmit ștafeta asta. Sunt dezamăgit că nu am scăpare. Și sunt nemulțumit pentru pierderea șansei.
Ce păcat că nu sunt tânăr, că nu sunt talentat, că nu am pe nimeni alături și că sarcina mă depășește.
Îmi petrec zilele cu treburile mai mult sau mai puțin mărunte. Am ambițiile mele care deja mă depășesc. Și acum e prea greu să iau o hotărâre pentru un proiect eșuat în fașă.
Câți dintre voi știți sau va interesat ceva despre bunici? Poate nici nu i-ați cunoscut.
Dar de străbunici? Aici se stinge orice contact personal. Poate o poză demodată pe un perete sau mai degrabă în albumul tatălui tău.
Citind cronologia deja existentă a familie mele, mă gândesc că cei mai mulți oameni nu au așa ceva.
Îmi fac curaj și mă motivez că măcar ideea pusă în fapt și datele gata prelucrate vor cădea cândva pe mâini mai bune.
Da! Am să încerc fără pretenția de a termina ceva concret. Măcar să văd ce va ieși. Măcar să scap de apăsarea și reproșul că nu am încercat.
Dă-mi Doamne putere, răbdare și curaj!
***************