MINCIUNA
NOTE, GÂNDURI, ÎNSEMNĂRI
Autor : Christian Em. de Hillerin octombrie 2012
MINCIUNA
Nu mai erau decăt câteva zile până la salariu. Și cum se face, banii casei se terminaseră. Cu ce mai aveam prin buzunare mai reușeam să trecem una, două zile. Se mai întâmpla asta și găseam scăpare la mama. Femeie chibzuită și acum scăpată de grija copiilor de scoală, din pensia ei mică tot avea mereu ceva rezervă. Luna asta apelasem deja la ea și-mi era rușine să mai încerc. Cu tata nu aveam nici o șansă că el tot la mama cerea.
Colac peste pupăză azi era ziua Nelu. Am privit lung rafturile cu băuturi de la Cafe/Meinl din colțul străzii. Îi ziceam Main că așa spunea mama când mă trimetea să cumpăr cincizeci de grame de cafea proaspăt măcinată. Din toate am ales o sticlă de votcă și ultimii douăzecișicinci de lei sau dus. Nu era cine știe ce dar nici cu mîna goală nu se cade.
A fost o seară frumoasă și atracția principală a fost mica Silvana care făcea câteva luni. Eram mândrii de fiica noastră. O creșteam cu drag și o păzeam ca pe ochii din cap. Azi este duminică. Vom dormii mai mult, dacă ne lasă fata. Dar ca un făcut, foamea a dat scularea. A pus-o la sân și am mai ațipit o clipă.
După micul dejun am făcut descurajanta descoperire. Cutia de laptele praf era goală. Mai rău, era ultima și spre prânz trebuia să avem lapte. Duminica se închideau magazinele la prânz și mama nu era acasă.
Singura scăpare era tanti Janna. Veșnica tanti Janna. Sora tatălui meu locuia cu noi în curte în casele bunicii noastre. Ea îi gazduise și i-a îngrijit la bătrânețe. O vedeam ca moștenitoarea de drept a lor dar în curte chiriașii îi ziceau în bătaie de joc „doamna proprietăreasă”. Acum pensionară, locuia singură și croșeta toată ziua.
Încerc să delimitez în timp legătura cu această ființă dragă și controversată. Era uneori ciudată. Precis era răutăcioasă dar asta era specific familiei așa că nu o caracteriza deosebit. Mă legau de ea atîtea amintiri încât e greu să începi cu ceva anume când vine vorba de tanti Janna.
Trec de poveștile copilăriei și retrăiesc adolescența. Nu poți uita serile când student fiind urcam scarile și o vedeam prin ușa larg deschisă. Ședea în fotoliu și-și fuma țigarea.
– Ce faci băiete? Ce te aduce?
Aveam deja experiență și știam cum să o abordez.
– Bine. Am venit să te mai văd.
Mă așezam pe scaunul de lângă sobă. Veioza veșnic aprinsă îi lumina mâinile iar radioul hârâia pe vocea Europei libere.
Aveam totdeauna câte ceva de vorbit și printre altele ascultam povești despre bunici și Medgidia.
În cele din urmă îi ceream o sută de lei până la bursă. Niciodată nu m-a refuzat. Mai scârțâia, că o duce greu, că nu sunt bani dar nu plecam cu mâna goală. Învățasem de la mama, cât de important este să fi punctul cu banii. În ziua bursei, cumpăram o punga mică de cefea sau un pachet de țigări Virginia roșii și-i aduceam datoria și cadoul-dobândă.
Acum situația era mai încurcată. Căsătorit, cu copil, cu sevici și responsabilități. Mai apelam la ei dar întotdeauna mă prelucra.
– Să fii mai chibzuit cu banii! Cheltuiți aiurea pe numicuri, etc!
Mi-era greu dar nu aveam timp de pierdut. Era cam zece dimineața. Am mai așteptat că se trezea târziu.
Iar o să înceapă: Nu ai de mâncare copilului? Dar ce e în capul vostru. Nu mai sunteți tineri făra minte.
Era rea dar avea dreptate. Ducea o viață fără bucurii și se resemnase cu ce avea. Avea pică pe femei dar o relație bună cu bărbații familiei. Știa să țină un secret și se dovedise un camarad bun. Aveam exemplu bun pe unchiul Francois care ascundea la ea banii, de nevastă.
– Tanti Janna, te iau de dimineață.
– Cei băiete, ce ai pe suflet?
Ce să am, îmi zic eu, îmi trebuie o sută pentru lapte praf pentru Silvana. Dar mă abțin că știu că-mi dă, dar nu am timp că închide magazinul și ea începe liturghia și muștruluiala. Și asta pentru o sută. Începea să spună că banii sunt la bancă, că nu are, începea să caute și găsea cu greu, ca prin minune, exact suta căutată.
– Mi-e rușine să-ți spun dar nu am altă scăpare și te rog să mă ajuți.
– Iar n-ai bani. Hmm?
– Da, dar nu asta e problema. Trebuie să mă ajuți și să ții secretul. Nici nevasta nu are voie să afle. Mai ales ea.
– Zi, ce ai pățit.
Promiți? Promit!
– Am fost zilele trecute cu colegii la o petrecere. Ei se cunoșteau mai bine, erau mai pricepuți, rezistau la băutură și s-au apucat să joace cărți. Au dat-o pe pocker și de rușine eu nu m-am retras din joc. Pînă să mă dumiresc am pierdut aproare cinci sute de lei și acum m-au sunat să duc de urgență banii că ei pleacă la munte. Zilele următoare eu primesc prima de acord, dar nu trebuie să afle Cristiana.
Nu am terminat bine minciuna că tanti Janna s-a ridicat, a deschis sertarul a scos un sul de bani, a numărat cinci sute și mi-a zis: Fugi băiete și apărăți onoarea!
****************