O RESTABILIRE A ÎNOBILĂRII ÎN 1759

Franceză

JACQUES D’HILLERIN DE LA GRANGE,

CĂPITAN ÎN INFANTERIA REGALĂ LA METZ

În 27 noiembrie 1764, Jacques d’Hillerin de la Grange, căpitan în Infanteria Regală, se căsătorea la Metz, în parohia Saint Gorgon, cu Elisabeth Poncelet[1].

El era fiul lui Claude-François[2], lordul de la Groix de Pissotte, avocatul regelui în jurisdicţia Fontenay-le-Comte, şi al lui Marie-Perine Chauvière, care a văzut lumina zilei în 24 iulie 1718 la Saint-Remy de Pissotte.

Strămoşii săi erau nobili din Poitou. Unul dintre aceştia, Pierre d’Hillerin, purtător al scutului cavaleresc (scutier), proprietar de pământuri (senior) în Saint-Hilaire, fusese controlor consilier la Mauléon; străbunicul său François fusese locotenent în La Rochelle (1626), iar străunchiul său François, canon de Luçon.

Jacques a avut şi un frate, Charles-François, mai în vârstă cu opt ani, care după studiile efectuate la colegiul iezuit din Fontenay-le-Comte, a mers la Paris, unde s-a înscris la barou, continuând să-şi cultive cunoştinţele de teologie şi ştiinţe exacte. S-a împrietenit cu Réaumur si frecventa asiduu cercurile janseniştilor. El trebuia să revină la Fontenay pentru a-şi exercita profesia de avocat şi pentru a se căsători. Unul dintre fiii săi, Jacques-François-Auguste, căpitan în regimentul din Limousin, a fost staţionat în garnizoana din Metz, unde a murit, la cetate, în 1776, la vârsta de 36 de ani[3].

Charles-François, decedat în 1777, a fost un genealogist excelent şi un înalt erudit care, cu toate acestea, nu a dorit niciodată să lase nimic scris.

Jacques d’Hillerin, care a adăugat numelui său patronimul de la Grange, s-a înrolat în Metz, la 23 de ani, ca voluntar în Infanteria Regală (6 iunie 1741); el a devenit locotenent în 1742 şi căpitan în 1747.

În 1759, cei doi fraţi vor solicita lui Ludovic al XV-lea reintegrarea lor în nobilime, lucru pierdut de tatăl lor, fiind « uitaţi până într-acolo încât au fost impozitaţi la greutate », acest impozit fiind aplicat aproape în exclusivitate oamenilor obişnuiţi. Suveranul le-a îndeplinit dorinţa şi le-a reacordat familiilor Hillerin de la Groix şi de la Grange prerogativele anterioare[4].

« Ludovic, prin harul lui Dumnezeu, rege al Franţei şi Navarrei, iubiţilor şi credincioşilor noştri consilieri, oamenilor care reprezintă Curtea cu Juri la Paris, tuturor celorlalţi ofiţeri şi reprezentanţi ai justiţiei care aparţin de aceasta, vă salutăm. Dragii şi iubiţii noştri Charles-François de Hillerin, consilierul şi avocatul nostru în cadrul jurisdicţiei şi reprezentanţi în faţa scaunului regal în Fontenay-le-Comte, şi Jacques de Hillerin, căpitan de regiment în Infanteria Regală, ne-au demonstrat că există avantaje în a fi dintr-o rasă nobilă şi a avea ramuri diversificate ale familiei lor, care se bucură de privilegiile şi distincţiile asociate nobilimii; chiar dacă uneori s-a încercat tulburarea acestora, lucrurile au ieşit întotdeauna în favoarea lor; autorii expunerii de la împărţirea ramurii lor speciale s-au bucurat fără a fi tulburaţi de drepturile şi prerogativele primite prin naştere; cu toate acestea, nebănuind consecinţele din neglijenţă, François de Hillerin, tatăl lor, nu a reuşit să se evidenţieze în calitate de nobil şi a fost uitat de ceilalţi până în punctul în care a fost impozitat la greutate; în ciuda tuturor omisiunilor la care a fost supus, acestea nu se constituie într-o derogare pentru un om care altfel n-a exersat nicio profesie alta decât naşterea sa propriu-zisă şi care are în spate o raţiune foarte puternică, toate acestea neputând interfera cu copiii săi şi pierderea de către aceştia a statutului care derivă din originile lor; cu toate acestea, fericiţi de a trăi în nobleţe, înlocuitorii săi au avut decenţa de a se abţine să-i preia titlurile şi calităţile care i-au fost marcă distinctivă până la disiparea norilor pe care slăbiciunea tatălui lor i-a putut aduna deasupra nobleţei originilor lor, dar care se auto-flatează că modestia nu le va creea prejudicii; dimpotrivă, va trebui să-i ascultăm cu intenţii bune şi să le autentificăm genealogia stabilită pe baze autentice, îndepărtând dubiile care i-ar putea răni, determinându-ne să anulăm omisiunile tatălui lor, să nu mai permitem impozitarea lor la greutate şi să le restabilim plenitudinea drepturilor lor; acestea au fost aprobate de către consiliul nostru, lucru plăcut nouă, având în vedere titlurile şi filiaţia nobilă raportată de ei, redând, după aproape trei secole… confirmăm, menţinem şi susţinem cele semnate de propriile noastre mâini, despre Charles-François de Hillerin şi Jacques de Hillerin, în nobleţea lor, aăa cum au fost zămisliţi în linie directă de René de Hillerin, scutier, senior Du Bois, care a trăit la începutul secolului al şaisprezecelea. »

« Înmânat la Versailles în prima zi a lunii februarie a anului de graţie 1759 şi al patruzeci şi patrulea al regatului nostru. Semnat de Ludovic şi mai jos: de către rege, semnat Phelippeaux cu sigiliu şi parafă. »

« Înregistrat la Curtea cu Juri… în 3 septembrie 1759. Semnat Besnier. »

Jacques d’Hillerin, cavaler de Saint-Louis în 1759, nu era un ofiţer de valoare, dacă ne raportăm la notele pe care el i le-a dat marchizului de Boufflers, guvernator militar în Metz: « bunule căpitan, nimic de adăugat » (1763); « mediocru, nu prea-i place munca » (1765). În acelaşi an 1765, a fost trecut în rezervă cu o pensie de 400 de livre. A decis să se retragă la Metz, în Jurue, împreună cu cea cu care se căsătorise cu un an înainte.

Elisabeth Poncelet, văduva lui Claude Robert, avocat în Parlament, judecător al pământurilor şi senioriilor Marange şi Mercy-lès-Metz, senior de Fercomoulin (decedat în 1762), a fost născută într-o familie burgheză al cărei nume a devenit ilustru în secolul următor datorită strănepotului său, Jean-Victor Poncelet, matematician genial, comandant al Şcolii Politehnice, membru al Academiei de Ştiinţe.

Jacques d’Hillerin de la Grange a murit la Metz în 7 iulie 1782 (în parohia Sainte-Croix (Sfânta Cruce))[5] şi văduva sa în a paisprezecea zi a lunii a şaptea a celui de-al nouălea an de la Revoluţia Franceză (4 aprilie 1798), în vârstă de 76 de ani.

H. TRIBOUT de MOREMBERT

[1]Mercier du Rocher, Hillerin de la Groix, avocatul Regelui în jurisdicţia Fontenay-le-Comte, în Analele Societăţii Academice din Nantes, XXXVIII (1871), 298.301 şi Arhivele Naţionale, Zona de lectură automatizată 607.

[2]În legătură cu familia, vezi Arhivele Naţionale, Scrisori înregistrate de la Curtea cu Juri, Zonele de lectură automatizată 138, 139, 545, 547, 553, 607, 648. Biblioteca Naţională: Cherin, 106, nr. 2200, foliile 1-4; Documente originale, 1524, nr. 34719, foliile 1-204; Dosarele Albastre, 358, nr. 9282, foliile 1-76; Efigia colorată d’Hozier. Familia d’Hillerin purta « cei trei trandafiri de argint » (Poitiers, 1519).

[3] Ministerul de Război, Arhivele administrative, controalele regimentului din Limousin (1763); Poirier, Documente genealogice ale regiunii Metz, Paris, 1899, 324.

[4]Arhivele Naţionale, Zona de lectură automatizată 607.

[5]Arhivele oraşului Metz.