Strada Popa Soare

Există nume cu o încărcătură mai mare decât o identitate. Sunt oameni care fac umbră în jurul lor ca buruiana să nu crească și acrotesc florile de arșița soarelui ca acestea să înflorească.

Istoria începe cu primele mele amintiri. Pe Charles îl vedeam ca pe un unchi dar el era văr. Mama lui, Tante Dora era nașa mea de botez. Locuiau pe Popa Soare.

Se pare ca aveam ureche muzicală fiindca tata a hotărît să învăț vioara. Îmi trebuia o vioară de copil și am căutat în zadar una de ocazie. Dar pentru a deprinde notele muzicale și a-mi forma mâna, tante Dora m-a chemat la ei acasă să mă învețe pianul. Mă duceam cam o dată pe săptămînă.

Casa în care locuiau era un bloc mai vechi, bine construit, solid și puțin cam boieresc. Urcam pe scara de piatră pînă la etajul întâi. Când se dechidea ușa masivă a apartamentului intrai într-un hol mic și apoi în sufragerie. Aici era pianul. Mai multe uși dădeau în camerele unde locuia Charles cu familia și suririle nașei mele. Dora, Sandra și Icu erau de origine poloneză. Toate singure, fără bărbați, formau un grup aparte. În vârstă, îngrijit îmbrăcate, modeste dar cu un aer de viță veche.

urmează