„Istorii sfărâmate“

Povestiri din temniță

preluat din Facebook la 19 mai 2013:
Eu n-am cerut să fiu roman! am avut noroc (Note)

Am trecut prin 17 pușcării. Am intrat în închisoare având 112 kg și am ieșit cântărind 51 kg. Frigul era permanent. Mâncarea era și ea de exterminare. Am fost bătut cu saci de nisip, cu cearceaf ud în baie, bine nu mai vorbesc de suspendările pe o rudă de fier pentru a fi bătut la tălpi. La ieșirea din închisoare, uitasem să vorbesc. Încrederea în supraviețuirea din holocaustul comunist a fost temelia rezistenței.

În 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNT, după înscenarea de la Tămădău, deși nu făcuse parte din grupul arestat acolo. Înscenarea de la Tămădău a fost un incident început pe 14 iulie 1947. Unui număr important de fruntași ai Partidului Național Țărănesc le-a fost oferită ocazia de a fugi în străinătate. La aerodromul din Tămădău însă, autoritătile comuniste i-au arestat pe fugari și i-au pus sub acuzare pentru "încercare de fugă într-o țară străină". Se crede că întreaga operațiune a fost o provocare organizată de Partidul Comunist pentru a justifica desființarea PNT, lucru care s-a și întâmplat.

Între 1947 și 1956, Coposu rămâne timp de 9 ani în arest preventiv, fără să fie judecat. S-a încercat implicarea lui în numeroase procese politice, dar nu a putut fi condamnat din lipsă de probe. În 1956, i se intentează un proces de înaltă trădare. Este condamnat conform practicilor comuniste la muncă silnică pe viață pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare și crimă contra reformelor sociale".

Dacă deținutii politici ar fi avut o Golgota, ea s-ar fi numit Ramnicu Sărat. Pe harta românească a locurilor de martiraj, cred că Ramnicu Sărat se situează pe primul loc. Eu, care am cunoscut toate pușcăriile regimului comunist, pot sa pun mana pe inimă că închisoarea de la Ramnicu Sărat a fost cea mai dură.

32 de deținuti, din care nu au scăpat decat 5, erau supravegheați de 60-70 de gardieni și câteva sute de ofițeri de miliție și securitate, care făceau experiențe pe "cobaii politici". Ramnicu Sărat a depășit prin duritate toate vestitele închisori: Zarca de la Gherla, Zarca de la Aiud, închisoarea tereziană de la Suceava. Ramnicu Sărat a fost cel mai oribil loc de detențiune pe care l-au inventat comuniștii. Mai ales, prin metodele aplicate, de o barbarie incredibilă. Un exemplu ar fi folosirea bătăii, pentru menținerea așa-zisei discipline. Fără nici o justificare, în celula intrau "gealații" (străini de neam, vorbind o limbă asiatică) și-i băteau pe detinuți pană își pierdeau cunoștinta. Că băteau oameni care aveau o anumită rezistență nu era nimic, dar îl băteau și pe Ion Mihalache, care avea 85 de ani, sau pe Rădulescu-Pogoneanu, care era semiparalizat.

Ca să reziști, în multele ceasuri de izolare, trebuia să-ti cauți preocupări. Foarte mulți detinui făceau calcule aritmetice, dezlegau probleme cu trei necunoscute. Eu am scris cateva mii de poezii și am tradus în franceză un dicționar enciclopedic. Bineînțeles, în memorie, căci nu aveam creion, nici hârtie.
Cel mai mult sufeream însă de lipsa alimentelor. Ni se dădea aceeași mâncare de două ori pe zi, fără nici o bucată de pâine. În loc de pâine, primeam o turtă, făcută din semințe de mătură, opărită și coaptă în cuptor.