Fraților,cu tot respectul cuvenit, arătat de cel mai mic, îmi îngădui plăcerea de a împărții cu voi gândurile mele.
Cum ca-ntotdeauna am fost zăpăcit și dezordonat în ceea ce fac, de frica să nu las pe mâine ce pot face azi,
am să vă spun o poveste.
A fost o dată un tânăr împarat, care avea patru copii și cai. A zis el copiilor lui:
Vă las vouă averea mea să aveți grijă de ea și să mi-o înapoiați, când voi avea eu o sută de ani.
Și au trecut vremurile peste ei. Și au avut ani buni și răi, și au crescut copiii mari. Și s-au risipit ei ca fulgii în vânt, au cucerit lumea, au avut copii și aproape ca au uitat vorbele bătrânului împărat.
Prâslea avea și el un cal. La adăpat, calul acesta ia zis:
- Stăpâne mi-ai dat să mănânc și să beau. Ai fost bun cu mine, dar a venit vremea să mă dai înapoi.
- Cum să te dau înapoi când mi-ești atăt de drag? Nu pot să mă despart de tine.
- Atunci păstrează-mă, dar nu iuta de la cine m-ai primit si ce acestuia îi datorezi. Păstrează-mă și îngrijește-mă pe mine ca dovadă a cinstei ce i-o datorezi.
Și de fiecare dată când stai în șa, amintește-ți de ziua asta deosebită, căci astăzi bătrânul împărat împlinea 100 de ani.
Caii voștrii, v-au spus la fel?
****************